Sunt complet Dada şi nu ştiu sã spun asta altfel decât amestecând tot ce gãsesc: amintiri, cuvinte, ziare decupate, tãceri, fragmente de muzicã. Pun totul într-o pãlãrie şi scot din ea idei nebune, uneori fãrã logicã, una câte una.
Tu eşti acordul meu, partitura mea în cheia sol. Când mã gândesc la tine, nu aud o frazã, aud o muzicã ce îşi cautã dirijorul. În gândurile mele existã un lift de stele, iar cuvintele urcã şi coboarã, amestecându-se cu o stare de imponderabilitate de ciocolatã a viselor.
Suntem pe aceeaşi portativã în cheia sol, douã linii ale aceluiaşi suflu, douã prezenţe care nu mai ştiu dacã se rãspund sau dacã se recunosc. Uneori mã întreb dacã e telepatie sau doar un alt mod de a iubi, fãrã explicaţii.
Când lumea devine complet gaga, arbitrar de nebunã, mã întorc la pãlãria mea de arlechin care contine culorile primare.Amestec, trag la sorţi, cric, crac, pac, iar cuvintele se sparg ca sã devinã din nou libere.Şi îmi revendic dreptul de a fi fada: fada de poezie, fada de muzicã, fada de iubire.În acest haos controlat rãmâne autenticitatea, prezenţã care sunã drept în mijlocul a tot ceea ce nu stã în picioare. Atunci spun: sunt complet Dada, în felul meu de a fi,je suis dada de toi.
Şi dacã asta seamãnã cu un manifest, da, este un manifest:împotriva nedreptãţilor, împotriva rãzboiului, împotriva minţii şi a egoului.
Militez pentru iubire, acea iubire care mã face sã plâng şi care, în acelaşi timp, mã face sã respir, ca dovadã cã exist.
Merci à toi, Tristan Tzara. |
