Urile, dezjnãdejdile, patima se succedau neîntrerupt, fãrã nicio zi de linişte. Nu ştiam ce hotãrâre sã iau, prea slab ca sã fug, prea nenorocit sã rãmân. Ma chinuia un cuget cum ultima suflare ademeneste starvul si simteam cascadele de foc zbuciumandu-mi trupul de incercam sa privesc orizontul. Doream sa evadez in timp ce zvacnirea de carne calda ma intepenea pe loc. Cu margaritare din inima-mi magistrala speram spre viitor. Poate n-am crezut suficient in criptic sau sunt captiv in nadir nesesizabil , in traire mea etern lacunara , dar eul meu e intemnitat aici , in prezent , in mine cel bolnav de autohton. Sunt vulnerabil in elixirul de viata si voi fi si mai slab o data ce las nebunia sa muste din mine. Angrenat in Etiopia sufletului meu , in chintesenta ce pulseaza slab catre marginea adevarului din propia-mi persoana, ma arunc cu infocata sete cat mai departe de centru caci n-am sa sagetez zenitul pana ce nu ating infernul.
Sunt neofit in starea mea umana , si-am fost incomplet in fiecare moment de intregire. Ah , ce naiv bantuiam lumea noastra , cum ma agatam de fanic fara vlaga , fara a ispiti nestiutul, si acum cersesc pentru firul Ariadnei cel boemic , sa alerg , sa rup si sa distrug trecutul cu un pas sovaitor . Dar am obosit. Lupta mea cu mine insumi, transcende in raboiul meu de alienare, ce ma arunca in negrul din varful climaxului ,catre norul meu filozofal. Prea mult timp am infranat bolta plina de eden sa-mi indice calea. In nenorocirea mea slabita, astazi ma incred in ultimul soare de stiut. Astazi , las sa irumpa din abisul meu un suflet prea mult timp incatusat caci fizic sunt fara de folos, astazi ma instrainez de profan si scriu. Incerc s-arunc pe-o coala limpede de alb, cugetari ce-mi framanta etern absolutul , ce-mi sunt salvatoare . Acel frumos ,asa idilic ,cum poate n-a mai fost cuprins , salasluit in mine , tine si in noi, tot gasit si cautat continuu, iesirea din prapastie. Ma straduiesc sa adun perfectul in umil material , sa scriu despre el cu vorbe laice, dar pe hartia alba de natura, am zgariat doar una singura , “ literaturaâ€. Si vreau sa intregesc , sa mai soptesc despre apogeul din al meu centrum mundi ,de acela ce-l priveam si-l atingeam in nestire, dar mi-era teama sa distrug perfectiunea cu sinele meu secatuit de sacru. Astazi insa ma arunc in pur printr-un cuvant care innobileaza o deplina existenta si-si sculpteaza metafora pe-un val descoperit prin calea orisicui, prin athanorul de trairi ale zamislirii .
Cateva litere pictate in inert spun parca povestea unei natiuni , canta destinul meu de om divin si totodata tac. Vidul meu le poate reduce la tacere pe cand zborul catre linia de orizont le armonizeaza intr-un tipat melodios.
Am trait si acum scriu fiece simtamant ce mi-ar fi facut interiorul sa vibreze dar a fost lasat sa se inece in venin al modernitatii. Salasluiesc in nebunia mea de evadat tot ce trebuia sa-mi distruga conturul rece si sa-mi deseneze aura cu nuante orbitoare de fericire. Aprind in tarziul meu pamantesc focul de tinerete a unui suflu cald de aer in mijloc de geroasa iarna. Stiu limpede ca flacara a inceput sa zvacneasca in loc uscat plin de mistic cu fiecare suflet inramat in opera , cu fiecare autor ascuns dupa gravari si ca se dezlantuie o data cu mine in propia-mi creatie. Sunt un om in rodul vietii ce atinge finitul in literatura , ce-si impleteste trecutul cu sange proaspat transparent zgaraind obrazul. Cum pot fi bucuros cand stihurile scrise de mintea infantila a unui copil ,in poezia vietii sunt mai indurerate decat ale mele? Am supravietuit periferic dincolo de genune , dincolo de paradis , am omis complexul , am ignorat beletristicul atat de inerent unei existente, am fost inecat de material uitand de leaganul de suflet.
Un ultim cuvant mi-a eliberat eul , o parte mi-a completat intregul. Literatura m-a alienat pe mine , un om profanic, m-a napustit in inviolabil
|
