nu mã doare decât cerul
sau
mai degrabã
lipsa lui de hotar
imensitatea aceasta de necontestat
precum golul lãsat în inimã
ca o linie a orizontului
devenitã razã
petru cine sã mai ştie ce
inimã de poet
apoi îmi lipesc urechea de o floare albã
şi tot aştept
precum popoarele lumii
aşteaptã un conducãtor
atât de generos
încât sã le iubeascã
fãrã sã le cearã taxe şi impozite
dar tu iubire
nu-ţi pierde speranţa
poate într-o zi mã va durea ceva mai mult
decât albastrul acesta insistent
şi lipsit de bunul simţ al mãsurii
