când îmi era teamã de viaţã
mã ascundeam în lanul de in
din faţa blocului meu
cu faţa întoarsã spre cer
numãram macii din doi în doi
şi-mi îngropam degetele în arãtura reavãnã
de fapt cãutam rãdãcinile
de unde sã-mi creascã speranţa
floare albastrã
prinsã între douã sfere complementare
precum lumina aceea de la capãtul universului
cãreia îmi place sã-i spun dumnezeu
sau pur şi simplu acasã
...............................................
când îmi este aşa de frig fãrã tine
caut cu disperare printre maci
umbre de oameni de zãpadã
sã le dau din teama mea de viaţã
cu toatã moartea
sã o ducã în lumea lor albã
dincolo de orice curcubeu poznaş
dincolo de orice lacrimã vinovatã de atât soare
în loc de un singur punct negru
ca alternativã la un infinit de infiniturii
