ar fi putut fi toamna
dar nu era aşa
copacii nu-mi desenaseră încă
nemărginirea
cu degetele prea lungi, desfrunzite
fluturau împreună cu mine
aceleaşi cuvinte pregătite să moară
pe aleile însetate de piatră
un început de septembrie
îmblânzit
de singurătatea unui zbor de adio
dinspre marile vacanţe
s-a oprit mângâindu-mi tâmplele
ca o melodie stinsă înadins
dar nu era aşa
locuiam doar în sufletul tău
ca o imagine într-o oglindă
trecând dincolo de mine însumi
în lumina caldă a anotimpului
timpul se răsucea fără margini
cu teamă
în capcana visului nostru
ar fi putut fi toamnă
dar nu era aşa
