Prolog
Pe un coridor întunecat, alergând cu înverşunare, un personaj misterios îmcearcã sã se fereascã de multiplele gloanţe trase dupã el de cãtre urmãritorii sãi, din când în când
întorcându-şi privirea în urmã pentru a se asigura cã este în regulã. În toiul fugii sale, se freacã cu umãrul de perete distrugând trench-ul de pe el, sfâşiindu-l. Ochii sãi scãpãrau de frica de a moarte în acea noapte, dacã desigur, era noapte. Câteodatã mai are parte de anumite flashback-uri cât timp aleargã, amintiri din trecutul apropiat.
O camerã întunecatã…, ferestre acoperite, draperii trase, arme…, scaun de torturã… .
Priviind în urmã, realizeazã cã vânatorii sãi nu s-au dat bãtuţi şi cã dacã va fi prins, nu va mai avea parte de luminã naturala, nu va mai fi capabil sã se scalde în briza dimineţii.
Picior dupã picior, fuga sa capãtã un un asemenea ritm alert încât în mintea sa crede cã a reusit sã îi lase În urmã. “Nu te oprii!†îi devora gândurile nemaifiind capabil sã discearnã diferenţa dintre zi şi noapte, dintre întuneric şi luminã, între bine şi rãu…! Dupã ce reuşeşte sã traverseze o întoarcere de 90° a coridorului, se opreşte, face un pas spre dreapta dupã care încã unul spre dreapta poziţiei în care se afla deja, fãcând o altã întoarcere de 90°, şi se priveşte într-o oglindã abia luminatã de un neon aproape stricat. Vede în oglindã o fiarã descãtuşatã, un diavol gata sã-şi sfârtece duşmanii, un lup gata sã taie prada… .
Se uitã în jurul sãu şi vede adevãratul loc în care se aflã, o clãdire dezafectatã, distrusã de cataclisme naturale, lovitã de praf şi invadatã de mucegai. Se întoarce înapoi spre oglindã, işi duce mâinile spre un buzunar de la cãmaşã unde ţine un Glock modern, apucã mânerul sãu, îl trage uşor afarã, şi şi-l îndreapta spre tâmplã. Urechile îi erau inundate de un ţiuit asurzitor, ochii deveneau imposibil de ţinut deschişi, putea simţii praful coborându-I în jos în plãmâni din cauza incredibilei sale respiraţii.
Se chinuie sã deschidã ochii pentru o ultima datã pentru a se privii din nou în oglindã, dar, de data asta, reflecţia sa era o cu totul altã persoanã de bestia iniţialã. Un rãsuflu slab urmat de schimbarea mâinii cu care ţinea pistolul, cea de dinainte fiindu-I transpiratã de la stres, preced încercarea de apãsare a trãgaciului. Pentru el, deja trecu-se o perioadã atât de îndelungatã de timp, minute întregi, cand, defapt, nu trecuserã decât câteva secunde. Inspiraţii tot mai dese, expiraţii tot mai greoaie, are senzaţia cã greutatea sa lipsea cu desãvârşire. Încercând sã apese încet trãgaciul armei îndreptate spre propria sa cãpãţânã, face un pas spre oglindã cu ochii închişi iar, cu vitezã îndreaptã pistolul spre propria reflexive, apãsând trãgaciul crãpând oglinda a cãror cioburi se prãbuşesc pe podea. Glonţul se înfipse în perete trecând de tapet. Încet, se gândeşte:
“În sfârşit, am scãpat!â€
Am modificat radical prologul, avand in vedere lipsa de elemente artistice din acesta. Nu il voi posta o vreme pana dupa ce are loc evaluarea nationala de clasa a VIII-a.
|
