În dragoste ca în rãzboi,
Nu luãm prizonieri la piept sã strângi;
Pace nu au pe pãmânt de sãdit…,
Iar când focul ne-a întâlnit.
Ca o spadã tai cuvinte, secunde,
Pe o geanã cu mâinile unite:
M-am întors, sunt fericit şi mã sting,
Lângã tine în flãcãri am înflorit.
Primãvara rãscoleşti din mucegai
Şi alinţi obrazul ce mult am iubit,
Ca sã îmi redai speranţa, mugur adormit,
Floare de cireş, floare de infinit.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Interesantã lecturã — apreciez observaţia. Versul are intenţional o ambiguitate: pornind de la imaginea arderii/înfloririi, urmãresc atât ideea de renaştere, cât şi energia senzualã care poate însoţi iubirea intensã. Dacã dumneavoastrã percepi o notã eroticã în ultimele imagini, e o lecturã legitimã; dacã o vezi ca proces de vindecare, la fel. Mulţumesc pentru perspectiva care adaugã profunzime poeziei.
Ce frumos îmbini douã universuri aparent opuse: iubirea şi rãzboiul.Versurile transmit intensitatea unei iubiri trãite fãrã rezerve.Mi-au plãcut în mod deosebit metaforele legate de foc şi înflorire, deoarece transformã suferinţa şi arderea interioarã într-o experienţã de renaştere.Versul «Lângã tine în flãcãri am înflorit» are o frumuseţe aparte şi concentreazã foarte bine esenţa.Finalul aduce o notã de tandreţe şi speranţã, prin imaginile primãverii.ale mugurelui adormit şi ale florii de cires.Felicitãri!
