Picãturã de Rai, curgi,
Te prelingi pe obraz ca o lacrimã,
Clipã de întuneric în aşteptare,
Pânã când devii luminãtoare.
Cad asemenea pe silabe,
Aştept încercuind cu focul iubirii,
Versuri nebune, gânduri nespuse,
Cugetãri şi rime, visuri şi umbre.
Desparţi cu linii şi culoare,
Închini pleoapa şi taci,
Dar nu, nu încetezi încã,
Mai rãmâne în mine mâine.
M-am aşezat în braţele Cugetãtorului
Şi am ridicat privirea spre Infinit,
Lângã Poarta sãrutului,
Statuie albã te-am iubit.
O zi n-am mai fost nimic
Şi eram iubit şi eram privit,
Acum nu şi trist am devenit,
Cu fiecare cuvânt în fiecare privire.
Doar unde te-am gãsit,
Fecioarã de Lunã albastrã pe nori,
Ochi-ţi laşi sã curgã peste,
Peste inima mea, mã înfiori.
Acea cãldurã mã împresoarã,
Mã cãlãtoreşti şi însoarã,
Fãrã dor ca o aripã de înger,
Ocoleşti sufletul meu tremurãtor.
|
