Acest text reprezintã un omagiu adresat unei foste eleve, remarcabilã prin seriozitate, inteligenţã şi sensibilitate, pe care am avut privilegiul sã o cunosc în calitate de profesor.
Am regãsit şi citit aici textele tale din întâmplare şi am rãmas profund uimit. Recunosc dintr-o mie de rânduri aceeaşi amprentã unicã, acelaşi suflet şi aceeaşi luminã în felul de a scrie. Nu sunt poet şi nici scriitor, dar pentru a lãsa aceastã mãrturie a trebuit sã îmi creez un cont.
Erai îndrãgostitã de limba lui Molière, iar felul în care o vorbeai avea o muzicalitate aparte. Îţi aminteşti acel -rrr- franţuzesc pe care îl rosteai atât de perfect? Recunosc, erai eleva care pronunţa mai bine decât mine, iar eu, profesorul (pe atunci suplinitor), mã simţeam uneori mic în faţa talentului tãu. Îmi amintesc şi acum olimpiada de francezã la care te-am trimis şi apoi bacalaureatul, unde la francezã ai luat nota maximã. Din câte am înţeles, şi la facultate ai fost printre cei mai buni. A fost o bucurie sincerã şi o mândrie pe care un profesor o poartã toatã viaţa.
Dar dincolo de rezultate, ceea ce m-a impresionat întotdeauna a fost felul tãu de a fi: bunãtatea ta naturalã şi discreţia cu care fãceai binele.
Îmi amintesc cum îi ajutai în tainã pe cei rãmaşi corigenţi, cum le explicai lecţiile cu rãbdare şi generozitate, cum le întindeai mâna fãrã sã aştepţi nimic în schimb şi cum, uneori, le mai - suflai - în clasã atunci când aveau nevoie. Aveai o bunãtate fireascã, rarã, care nu putea trece neobservatã.
Ştiam, de asemenea, cã erai voluntarã într-o asociaţie şi cã ajutai copiii orfani, cu aceeaşi discreţie. Îţi ofereai sandwich-ul celor care îl uitaserã sau nu aveau posibilitatea sã îşi aducã un pachet pentru masa de prânz. Pentru tine, generozitatea era un mod de a fi, de a trãi.
Din câte am înţeles, familia ta deţinea o bibliotecã impresionantã de cãrţi în limba francezã, iar pentru tine marii clasici nu aveau nici un secret: Charles Baudelaire, Victor Hugo, Jules Verne, Guy de Maupassant, Honoré de Balzac, Gustave Flaubert, Alexandre Dumas, Stendhal, Marcel Proust, Molière, Voltaire şi mulţi alţii îţi erau familiari, ca nişte vechi prieteni.
Poate de aceea aveai acea eleganţã aparte, acea profunzime şi acea luminã interioarã care nu se învaţã, ci pur şi simplu se simte din interior.
Noi toţi din cancelarie ştiam cine eşti ca om şi simţeam, încã de atunci, cã într-o zi vei lua drumul strãinãtãţii. Ştiam cã România pierde un om cu adevãrat rar, un suflet curat şi o minte capabilã de lucruri mari. Dar dincolo de plecare, rãmâne ceea ce nu se pierde niciodatã: amintirea ta, lumina ta şi felul tãu de a fi. Pentru noi ai rãmas un reper de bunãtate, inteligenţã şi demnitate.
Îţi urez din tot sufletul ca viaţa sã îţi aducã în continuare desãvârşire şi împlinire sufleteascã, aşa cum doar oamenii rari şi buni ca tine o meritã.
