Ce ar trebui sã fac cu aceastã iubire? Ce sã fac cu ea când alţii îşi aruncã şi îşi îneacã sentimentele în ocean, iar eu sunt însuşi oceanul în toatã nemãrginirea lui aparentã? Unde ai vãzut tu un ocean care sã se înece in propriile sale ape?
E ca şi cum tu eşti luna şi bãtãile inimii mele sunt frumoasele şi singuraticele maree. Doar fiindcã exişti senin şi rece pe cerul meu, totul în mine se mişcã. Exişti undeva departe, de neatins, o luminã palidã de nepãtruns, sub forţa cãreia nu pot sã fac altceva decât sã îmi las respiraţiile sã se ridice sfielnic şi sã se prãbuşeascã, ca într-un dans neîntrerupt între dor şi linişte, un dans fãrã muzicã, purtat doar de un ecou care strãbate rãtãcitor adâncul.
Cât de frumoasã e aceastã lunã, şi cât de nemiloasã în frumuseţea ei. Cât de dureros cã soarele îmbrãţişeazã oceanul în fiecare zi, în timp ce luna doar priveşte din tãcerea nopţii.
Şi totuşi, inima mea nu mai bate de mult în rãsãrituri şi apusuri, ci în spasmuri albe trecãtoare...
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Imaginile sunt efectiv incredibil de puternice oceanul, luna, mareele inimii. Metaforele sunt deosebite, un text care se simte mai mult decât se citeşte. Foarte trist, o iubire neîmpãrtãşitã?
