RUXANDRA (1)
Dupã doi ani în provincie, rezistenţa lui Grig începuse sã se erodeze. Numai cã la vechea condiţie pe care o punea maicã-sa - de a renunţa la Aniuşa - pentru a-i face rost de un post la un spital din capitalã, se mai adãugase una, sã accepte sã îi fie prezentatã o domnişoarã. Grig care tânjea dupã Bucureşti şi mai ales dupã o salã de lupte – în orãşelul în care luase repartiţie, nu exista aşa ceva - acceptã, cu condiţiile sã-i placã fata şi sã nu fie grãbit cu însurãtoarea. Ba chiar plusã, şi el, şi ceru ca postul sã fie în acelaşi spital cu Vlad.
Între timp Aniuşa ajunsese studentã la seral. Grig nu se temea de gura lumii sau de prejudecãţi, ci de faptul cã poate ar privi-o altfel peste treizeci de ani, nici cei trei copii ai fostei infirmiere nu-l deranjau, chiar îi iubea, dar mai degrabã ca pe nişte fraţi mai mici. Nu avea vocaţie de pãrinte. Fata Aniuşei ajunsese cât el de înaltã. Cel mai mult se temea cã, peste ani, s-ar putea sã-şi schimbe opţiunea, sã-şi doreascã totuşi o femeie mai tânãrã. Nu ar fi dorit sã devinã trãdãtor şi profitor! Pe ambele le ura! Nu era un geniu ca Einstein sau Iorga sã-şi permitã sã se însoare cu o nevastã mai bãtrânã apoi sã o schimbe cu una mai tânãrã, atunci când îi dã mâna. Mateiu Caragiale mãcar fusese consecvent, cei drept nevasta acestuia chiar dacã fusese mai mare, îi supravieţuise.
Îşi revãzuse neamurile şi nu-l încântase prea mult situaţia acestora. Poate fusese doar orgoliul lui, de a arãta bunicului de viţã nobilã din partea tatãlui - pe care nici nu avusese cum sã-l vadã - cã a ajuns doctor, sau poate dorinţa de a le da un impuls celor din etnia lui pentru a ieşi din starea de ignoranţã în care se aflau, sau pur şi simplu glasul sângelui.
Imediat ce a revenit din provincie, i-a fost prezentatã Ruxandra. Aceasta, de aceeaşi vârstã cu Grig, era profesoarã la un liceu din Bucureşti şi rudã îndepãrtatã cu doamna Angi. Grig o plãcu şi se gândi cã va obţine prin cãsãtorie confortul sexual pe care-l avusese cu Aniuşa, având în vedere cã mai tot timpul şi-l petrecea la spital - fiind la începutul carierei - şi la Clubul Steaua la care nu ar fi renunţat sub nicio formã! Fata, care la prima vedere nu pãrea prea încântatã de el, îşi schimbã atitudinea, dupã prima noapte petrecutã împreunã.
Grig compara cele douã relaţii pe care le avusese pânã atunci. Ruxandra era o amazoanã iar Aniuşa - care poate nici nu reuşise sã treacã peste trauma violului suferit - doar nevoitã sã se vândã, la treizeci şi trei de ani, ca sã facã rost bani sã-şi înveleascã casa. â€ŢPoate şi Aniuşa fusese amazoanã cu ofiţerul ei neamţ!" Gândea el. Un lucru nu înţelegea Grig, cum o fatã atât de frumoasã ca Ruxandra şi cu o situaţie atât de bunã nu s-a cãsãtorit pânã atunci?! Ea îi mãrturisi cã avusese o relaţie cu un bãrbat însurat, dar totul se sfârşise! Hotãrârã sã facã nunta – în familie - peste o lunã, naş era unchiul Aurel de la Sibiu. Lui Grig i se pãrea prea frumos ca sã fie adevãrat. Pe Ruxandra o plãcuse şi tanti Olga care venise special de la Sinaia ca sã o cunoascã.
La o sãptãmânã dupã ce se stabilise nunta, Grig fuse invitat de directorul spitalului în cabinetul sãu. Acolo îl aştepta un domn bine, la vreo patruzeci - cincizeci de ani, care era doar un pic mai deschis la culoare decât el, ce îi fãcu semn directorului sã iasã.
- Ai o sãptãmânã sã alegi între Ruxandra şi libertatea ta, tovarãşe! Îi spuse acesta, silabisind apãsat ultimul cuvânt, dupã care pãrãsi încãperea cu un aer infatuat.
Grig nedumerit, când ieşi din cabinet îl întrebã pe director, accentuând şi el ultimul cuvânt:
- Cine era... cetãţeanul ?
- Avea o legitimaţie! Rãspunse directorul ridicând din umeri.
Grig, cu nepãsarea pe care i-o dãdea vârsta, plecã liniştit, gândindu-se cã bãrbatul de care-i vorbise Ruxandra intenţionase sã îl sperie, în definitiv nu-l puteau închide pentru o femeie! Zâmbi totuşi amintindu-şi cã la cursurile de marxism-leninism, fãcute în facultate, li se spunea cã e o cinste sã fii â€Ţtovarãş", nu oricine putea fi numit aşa. Acum ajunsese şi el tovarãş, cam fãrã voie! Când îi povesti viitoarei lui mirese despre ameninţarea primitã, aceasta se schimbã la faţã şi îi spuse sã fie foarte atent.
Lui Grig, care aştepta cu nerãbdare întâlnirile cu Ruxandra, i se pãrea cã timpul trece prea încet! Nu-l mai deranjau nici molozul, nici schimbãrile care se fãceau prin unele zone din Bucureşti şi prin care era nevoit sã treacã în drumul sãu spre locul de muncã. Rogojinile ce demarcau zonele în demolare sau construcţie îi erau de acum familiare. Era îndrãgostit, fredona mereu melodii vesele. Îşi acordase şi vioara, în puţinele clipe libere ce le avea. Nu avea conştiinţa încãrcatã cu nimic şi din când în când mai medita la nemurirea sufletului. Preceptele învãţate în copilãrie erau reguli de bazã. Se simţea în ton cu zicerea lui Kant: â€Ţdouã lucruri umplu sufletul…cerul înstelat deasupra mea şi legea moralã din mine". Legea moralã despre care discutase deseori cu mãtuşa Olga. Aceasta era de pãrere cã viaţa îţi dã întotdeauna ce meriţi. â€ŢDacã faci bine vei fi rãsplãtit cu bine! Chiar dacã soarta îşi mai aratã şi colţii nu trebuie sã te înrãieşti! Şi Iov a suferit!" Evident cã Grig, dupã amintirea personajului biblic, o provoca pe tanti în privinţa ateismului proclamat de ea. Iar mãtuşa scãpa de provocare amintindu-i cã respectarea celor zece porunci este mai importantã decât declararea credinţei doar de faţadã!
Într-o searã când se întorcea grãbit de la spital, se trezi înconjurat de trei indivizi. Iniţial se gândi cã-s hoţi şi cum nu era adeptul violenţei, chiar dacã fãcea lupte, scoase portofelul spunând cã are doar doi poli. Când vãzu cã cei trei nu pãreau interesaţi de bani, instantaneu, îi reveni în minte ameninţarea ,,tovarãşului" şi imaginea caietului în care scrisese zilnic timp de un an â€Ţanalizez…apoi acţionez". Concluzionã cã ar fi bine sã o şteargã â€Ţenglezeşte" cum se zice dar unul dintre tipi îi barã calea. Fu nevoit sã reanalizeze situaţia! Nu pãreau sã aibã cuţite! Spera sã nu aibã! Nu-şi dorea sfârşitul lui Ricã din baladã! Se gândi cã probabil ştie mai bine zona în care se aflã decât respectivii. În cazul în care va fi atacat, îi pune la pãmânt în 30 de secunde şi poate dispãrea printre blocuri, pânã îşi revin, nu mai au de unde sã îl ia. Când cel din faţã încercã sã-l anihileze, orgoliul de mascul al lui Grig atinse cote maxime. În cinci secunde îl doborî printr-o olteneascã cu piedicã apoi, îi imobilizã un picior, cãlcându-i gamba chiar în apropierea încheieturii cu glezna. Între timp al doilea individ îi sãrise deja în spate! Doctorul se aplecã la un unghi de 90 de grade, din bazin, lãsându-se în acelaşi timp uşor pe vine, dând impresia cã-i copleşit, reuşind astfel sã-l smulgã, sã-l dea peste cap şi sã-l trânteascã peste cel ce îl atacase din faţã şi încerca sã se ridice. Cel de al treilea rãmãsese tablou, venise probabil doar pentru intimidarea adversarului. Planul îi reuşise întocmai.
Ajuns acasã nu-i spuse maicã-sii nimic, ba chiar îşi fãcea mustrãri de conştiinţã cã ar fi lãsat un atacator rãnit. Auzise, în timpul luptei, o trosniturã specificã unui membru dislocat , dar atunci se considera strict victimã, nu medic.
A doua zi, a fost ridicat de securitate de la spital şi închis pentru anchetã.
