Mergeam pe stradã grãbit, îngândurat, aproape absent. Desigur, absorbit întrucâtva de preocupãrile zilnice, de realitatea imediatã, dar şi supus unei presiuni colosale din pricina evenimentelor care cuprinseserã planeta.
Prea multã dezumanizare şi atrocitate, în spatele unor lozinci şi declaraţii absurde, pe care nu le-ar crede nici un elev de şcoalã generalã, menite, pasãmite, sã ofere o justificare monstruozitãţii numite rãzboi.
Este de neînţeles. Dacã un cerşetor furã dintr-un magazin o conservã, intrã sub incidenţã penalã. În schimb, dacã un stat (indiferent care ar fi acesta) declanşeazã un atac armat asupra altui stat, ucigând inclusiv civili, în scopul nemãrturisit (dar, în subsidiar, evident) de a obţine avantaje economice, bunuri materiale sau o poziţie dominantã, asta nu mai este consideratã infracţiune. Este o acţiune "justificatã" abil (de fapt, nici mãcar abil) de politicieni puşi sã facã asta.
Încet-încet, toţi ajungem sã plãtim pentru aceste nesãbuinţe. Efectele sunt pe o razã largã de acţiune, ca o detonare nuclearã.
Imposibil sã nu te marcheze aşa ceva.
Când eram tineri, ne imaginam cã ne vom construi un viitor, cã vom trãi experienţe nemaiîntâlnite, cã vom înfãptui lucruri mãreţe... Pentru ca acum sã trãim acest dezastru, aceastã Apocalipsã.
Cumplit.
*
Era Buna Vestire. Ziua sfântã în care Fecioara Maria a aflat, prin intermediul Arhanghelului Gavriil, cã va naşte pe Mesia, mântuitorul lumii.
În aceastã zi sfântã, bombele cad, oamenii mor, haosul a cuprins planeta. Multã suferinţã, multã durere. Oamenii trec pe strãzi, la fel de apãsaţi şi de îngânduraţi ca şi mine.
Oare ce sens mai are? Oare cât voi mai rezista? – m-am trezit cã mã întreb.
...Şi atunci Dumnezeu mi-a deschis ochii.
Din sens invers, venea o familie care împingea un cãruţ în care se afla un descendent oligofren. Nu-i spun copil, fiindcã depãşise biologic demult vârsta copilãriei, dar dupã manifestãrile pe care le avea suferea de un retard grav.
Am fost şocat. În mijlocul acestei zile sfinte...
Oare câtã durere s-a putut acumula în sufletele acelor pãrinţi, oare câtã traumã? Şi totuşi, nu şi-au abandonat copilul.
Cândva, o mare scriitoare mi-a urat "împlinirea harului în aceastã Vale a plângerii".
Aşa este, Pãmântul nu este altceva decât o Vale a plângerii.
Suferinţele şi neajunsurile mele personale pãlesc pe lângã cele ale familiei cu descendentul oligofren, iar suferinţele şi traumele acestora pãlesc pe lângã tragedia Fecioarei Maria când şi-a vãzut fiul pironit pe Cruce.
E o regulã terifiantã.
Care este salvarea?
*
Oricât ne-am dori sã fie altfel, Pãmântul este un loc atât al minunilor, cât şi al blestemelor. O Vale a plângerii în care contrariile nu se atrag, ci se resping ca doi magneţi acţionaţi de o forţã centrifugã.
Aici întâlnim şi frumuseţea paradisiacã a naturii, dar şi ororile rãzboaielor şi ale conflictelor armate. Aici se nasc şi genii, dar şi oligofreni. Aici se compun şi opere nemuritoare, dar se comit şi atrocitãţi. Aici existã şi frumuseţea dragostei inocente, dar şi pornografie. Este un loc al contrastelor absolute, o planetã a paradoxurilor.
Marile opere nemuritoare ale umanitãţii s-au nãscut aici... Aici, unde şi-au gãsit sãlaş şi lepra, şi ciuma, şi declaraţiile politicienilor.
Trec pe stradã...
Mamele îşi împing cãrucioarele cu copii înainte. Oare ce viitor vor avea aceştia? Vor ajunge genii sau criminali? Vor "învârti banii cu lopata" sau vor muri de foame?
Oare în ziua de mâine va mai exista cuvântul "speranţã"?
*
...Scriptura zice cã da.
«Iatã cortul lui Dumnezeu cu oamenii: El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.
El va şterge orice lacrimã din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipãt, nici durere, pentru cã lucrurile dintâi au trecut».
Cel de pe scaunul de domnie va zice:
«S-a isprãvit! Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete, îi voi da sã bea fãrã platã din izvorul apei vieţii». (Apocalipsa, 21.3-21.6)".
Dar pânã atunci, trebuie sã se împlineascã şi cele mai cumplite profeţii ale Apocalipsei.
Nu mã întrebaţi de ce – nu am fost capabil sã înţeleg. Existã raţiuni superioare, care depãşesc cu mult înţelegerea omeneascã.
Omul este chemat, pe Pãmânt, sã dea o probã de foc: proba conştiinţei.
Când mã gândesc cât de simplã şi, totodatã, cât de complicatã este aceastã probã, mã cutremur.
Fiecare îşi doreşte ceva. E inevitabil.
Avarul îşi doreşte mai multe bogãţii, aventurierul mai multe întâlniri amoroase, carieristul mai multe funcţii – şi aşa mai departe.
Problema nu este neapãrat ce îţi doreşti (deşi trebuie sã o faci cu mãsurã), ci ce anume faci pentru a obţine ceea ce îţi doreşti.
Ai fura sau ai lãsa pe altul sã moarã de foame pentru ca tu sã te îmbogãţeşti?
Ai viola pentru a obţine plãcerea?
Ai minţi şi ai înşela pentru a promova în funcţie?
Dar şi invers: Ai şti sã te mulţumeşti cu mai puţin pentru a-ţi pãstra sufletul curat?
Aceasta este proba conştiinţei.
*
Din ceva atât de simplu (şi, în egalã mãsurã, de complicat, în mod paradoxal) se naşte toatã tragedia omenirii.
Din pornirea de a-ţi cãlca peste conştiinţã pentru a obţine mai mult s-au nãscut marile asasinate ale omenirii, s-au umplut închisorile, au luat naştere lagãrele de concentrare.
S-au destrãmat nu numai familii, ci şi imperii.
Ca artist, nu sunt propriu-zis un adept al filosofiei stoice, dar pe de altã parte stoicismul se apropie cel mai mult de ce ar trebui sã facã un om pentru a-şi pãstra conştiinţa imaculatã. Şi nu doar pentru el, ci pentru viitorul omenirii.
*
O bombã a cãzut din nou... Mult sânge, multã suferinţã, multã durere.
Îngerii vãd şi plâng.
Dacã aceşti sceleraţi care conduc omenirea ar înţelege mãcar o secundã drama familiilor lãsate fãrã copii, dacã ar pricepe mãcar o clipã de ce plâng îngerii...
Îţi vine sã zici cã împotriva lor nu poate avea efect decât violenţa.
Dar Dumnezeu nu poate fi rãu şi a ales calea anevoioasã, teribil de anevoioasã a reconvertirii...
Lucifer ştie asta.
Politicienii, nu. Sunt prea proşti.
Cândva, se va termina, toate pãcatele, suferinţele, dramele şi tragediile noastre se vor topi în luminã.
Cândva, Scriptura, dar şi tragedia existenţei umane vor ajunge la final.
Şi omul va renaşte.
Într-o lume mai bunã...
Amin.
