Artur pãrãsise demult viaţa publicã bucureşteanã. Dupã ce scrisese scenariul unei piese de teatru care înregistrase un succes fulminant, fãcându-l şi pe el, alãturi de regizor şi de actori, o persoanã cunoscutã, dupã ce cochetase o vreme cu interviurile acordate jurnaliştilor de la diverse publicaţii şi chiar apãruse pe coperta unei reviste de specialitate, urmase anonimatul.
Un anonimat, poate, asumat pânã la un punct, deoarece continuase sã scrie nuvele şi scenarii aşa cum îi dicta inspiraţia, fãrã cenzurã, dar şi fãrã a cãuta succesul de public. Şi, într-adevãr, nu l-a mai cãutat nimeni, fiindcã ce scria el nu se vindea.
Mai greu îi era şi din cauzã cã fosta prietenã, Sonia, îl pãrãsise, iar ieşirile la terasã cu cei câţiva prieteni pe care îi mai avea îi aduceau deopotrivã bucurie, dar şi sentimentul de "star în ruinã" care îşi îneacã depresiile în pahare cu bãuturi alcoolice şi anecdote îndoielnice.
Totul pe lume are un sens... Poate cã este o încercare, îşi zicea deseori, dar nu înţelegea bine de ce i se întâmplã tocmai lui, de ce soarta îl alesese pentru asta.
*
Era sãtul atât de ştirile mondene, care erau complet lipsite de valoare autenticã, cât şi de cele sociale, în care violenţa pãrea a ocupa un loc dominant. Cât despre artã, se refugia în cea clasicã, asculta muzicã simfonicã, citea Nabokov, Dostoievski, Poe, Byron...
Într-o dimineaţã s-a trezit cuprins de o depresie profundã, aproape cã nu îi mai venea sã facã nimic: sã aştepte o nouã zi? Pentru ce?
L-a sunat pe Ştefan, un vechi prieten. S-au întâlnit într-un bistro care le plãcea amândurora – nici unul prea ieftin, dar nici unul de lux.
- Nu ştiu ce sã mai fac, unde sã mai evadez... Vechile metode nu mai sunt valabile. Azi toatã lumea se cufundã în jocuri video şi în pornografie. Se bat în stradã, cred cã "bãtãuşul cartierului" e mai cunoscut decât Blaga. Şi, ca o loviturã de graţie, politica. Dezbaterea menitã sã ne convingã cã existã un sens superior pentru care înghiţim toate astea.
- Ştiu cã universurile imaginare sunt pasiunea ta... Adaugã la toate astea o sticlã bunã de gin şi o blondã cu inteligenţã de Schopenhauer şi ai putea gãsi un rãspuns, glumi Ştefan.
- Schopenhauer... Nici n-ai fi putut gãsi un exemplu mai potrivit. Se spune cã mama sa, vãzând cât de nefericit este la maturitate, ar fi regretat cã l-a nãscut.
- Mama sa, poate. Dar nu şi omenirea.
S-au întreţinut astfel mai mult timp, apoi a plecat fiecare cãtre destinaţia proprie.
Ajuns acasã, Artur se simţea ameţit de bãuturã şi mai confuz ca niciodatã. Camera se învârtea cu el.
- Totul are un sens... De ce port acest nume, Artur, eroul celtic, omul-urs, pentru a mã lupta cu cine? Cu o epocã decadentã şi fadã sau cu propriii demoni? Dar de ce l-a purtat Rimbaud?
Merde... Sunt rãtãcit, mult prea rãtãcit în aceastã lume...
*
Artur avea un serviciu, avea din ce sã se întreţinã, dar nu avea şi un loc definit în cadrul societãţii. Un om care ar fi putut fi "de toate", dar poate cã nu era nimic. Ştiuse într-un timp cum e cu jocurile de cãrţi, cu haşişul, cu femeile, acum pânã şi astea îi pãreau doar amintiri dintr-o viaţã care nici nu era sigur cã-i aparţinuse.
Lucra la scenariul unei noi piese de teatru, dar nu îl terminase. În plus, era convins cã, spre deosebire de primul, pentru acesta nu-l va mai cãuta nimeni.
"Trebuie sã lupt, trebuie sã înving... Sunt un erou, ca şi regele, ca şi omul-urs... Am tãria de a face toate acestea", îşi spunea de multe ori, pentru a fi rãpus în cele din urmã (deşi nu definitiv) de discursurile aberante ale politicienilor, de ştirile cu starlete care s-au culcat cu fotbalişti, de rãzboaiele atroce şi inutile, de promiscuitatea unei lumi care şi-a uitat originile şi şi-a renegat zeii...
"Atât celţii, cât şi vikingii aveau tãrie, aveau stil, aveau sânge în vene... Voi nu aveţi!", exclama cu furie şi închidea televizorul, oprea site-urile cu ştiri şi se consola cu o sticlã de Tanqueray şi cu compania motanului negru, singurii prieteni care nu-l trãdaserã niciodatã...
*
Scria din când în când, dar, deşi nu era carierist sau materialist, se simţea deseori învins de ideea cã ceea ce face nu are ecou, nu are cãutare...
Gãsea un refugiu în câţiva scriitori pe care-i descoperise recent, deşi remarcase, cu o dozã consistentã de ironie amarã, cã unul dintre aceştia, mult mai cunoscut şi mai prezent în viaţa literarã bucureşteanã decât el, îşi tipãrise unul dintre volume în doar câteva sute de exemplare...
"Vechile metode nu mai sunt valabile", îşi aminti ce îi spusese lui Ştefan ultima datã.
Într-o noapte, târziu, dupã ce avusese un vis bizar în care îi apãruse Odin, a dat peste un anunţ care i-a atras atenţia. O asociaţie oferea un premiu extrem de consistent pentru nuvela care ar urma sã câştige premiul întâi la un concurs de profil.
A notat datele de contact şi s-a întins în pat.
"Totul pe lume are un sens", îşi repetã, în timp ce motanul se cuibãrise deja în plapuma lui, apoi adormi din nou.
*
Dupã o zi destul de plictisitoare şi de obositoare la serviciu, a mers puţin prin oraş, apoi s-a întors acasã.
"N-am sã mã impun niciodatã cu scenariile mele... Deşi mã consum enorm, cred în ele, iar daimonul creaţiei sunt convins cã nu mã va trãda niciodatã...
...Şi ce-ar fi dacã? Sã-i dãm lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu, iar Cezarului ce-i al Cezarului. Ce se cautã acum? Sex şi violenţã. Prea bine. Îndemânare în a scrie mai am. O sã introduc paragrafe care frizeazã pornografia şi câteva morţi în chinuri, poate şi torturã... Vãd eu cum fac".
S-a întâlnit din nou la terasã cu Ştefan, prietenul lui vechi.
- Am o veste bunã, îi spuse chiar dupã ce ciocniserã primul pahar. În lupta cu lumea asta n-am sã câştig niciodatã, dar voi trişa un pic. Sã vezi ce excursii în afarã, ce aventuri cu starlete, ce distracţie pe capul meu...
- Cum aşa?
- E vorba de un premiu în bani. Mare. Cred cã ştiu cum sã îl iau.
- Concurs literar?
- Exact. Şi-au bãtut joc de mine o viaţã întreagã, acum e rândul meu. Ţi-am zis vreodatã cã actorul meu preferat a fost Alain Delon? Voi juca la fel ca el, tare de tot, pe o singurã carte. La sfârşit, câştigãtorul ia totul.
- Nu pot decât sã îţi urez succes.
- Merci. Dupã aia, mergem la barul de la Intercontinental.
*
A început sã scrie asiduu, cu furie aproape. Nu voia sã o recunoascã fãţiş, dar ştia, undeva în interiorul lui, cã o face din rãzbunare şi din orgoliu rãnit.
Se simţea ca un arc întins mult prea multã vreme, iar acum era gata pentru bãtãlia finalã.
Printre aburii alcoolului şi câteva ţigãri de lux, dupã multe nopţi nedormite, a creat nuvela menitã sã câştige premiul întâi la concursul respectiv. Fireşte, se folosise din plin de talentul sãu la scris, chiar dacã nuvela în sine era de o valoare literarã îndoielnicã. Ce paradox! Dacã ar fi scris realmente bine, nici nu l-ar fi selecţionat. Dar dacã ar fi scris cu adevãrat prost, adio locul întâi.
"Ce se cere, asta vã dau şi eu".
"Poate însã cã nu fac altceva decât sã tratez depresia cu lucrurile care o cauzeazã", îşi zise la un moment dat.
"Tant pis. La sfârşit, câştigãtorul ia totul".
*
Dupã ce a trimis nuvela respectivã la concurs şi şi-a savurat cu anticipaţie victoria, dupã câteva nopţi nedormite şi dupã-amiezi petrecute la terasã, a cumpãrat un ziar pentru a-l citi în pauza de masã de la birou.
"Ce? Ce mama naibii? Ce înseamnã asta?", bâigui, apoi aproape cã scãpã ziarul din mânã.
"În urma unui scandal-monstru, concursul literar organizat de Asociaţia X a fost anulat", titra cotidianul cu litere de-o şchioapã.
A aflat, din cuprins, cã cei care conduceau asociaţia fãcuserã din aceasta un paravan pentru acţiuni ilicite, printre care trafic de droguri. Concursul fusese organizat pentru a abate atenţia, dar cineva dãduse totul în vileag.
Acum era cu adevãrat prea târziu, atât pentru acel concurs, cât şi pentru planurile lui privind viitorul apropiat.
A avut un şoc. O sãptãmânã, nu a mai rãspuns la telefon, nu a mai vorbit cu nimeni.
*
"Acum ştiu de ce port numele Artur", murmurã ca pentru sine, în timp ce îşi turna un pahar din ginul de Tanqueray.
"O luptã nu poate fi câştigatã decât prin mijloace cinstite. Altfel, e o victorie à la Pyrrhus. Şi, în plus, nu aceasta era adevãrata luptã. Dracii nu pot fi scoşi prin alţi draci.
Victoria autenticã este sã ai curajul sã fii mereu tu însuţi. Chiar dacã îţi primeşti coroana de spini. Acesta e premiul cel mai de preţ.
La sfârşit, câştigãtorul ia tot.
Alain, mai am puţin de îndurat, apoi vin şi eu", toastã şi puse paharul pe masã uşor, fãrã zgomot.
