În anotimpul orbilor
îmi golesc buzunarele privirii
de toate iluziile optice
şi-l declar pe Dumnezeu miop â€"
visul meu e piatrã-n palma Lui,
e ochiul ce mã doarme.
Viaţa mã creşte statuie de cearã
sângerând a umbrã într-un templu pãrãsit,
icoanele au încetat sã mai viseze
la mirul nevolniciei noastre
şi-aştept....
aştept sã irupã tãcerea
din oasele zdrobite ale sfinţilor,
aştept dimineaţa aceea în care
orbii îşi vor dezgropa visele
din palmã.
