Gandurile astea grele fara scop si parere, ma lasa fara repere
Sunt satul de acest cliseu generic, ce-l simt ca un croseu numeric
Intoxicat de acest deseu veneric, refuz sa mai traesc in acest abuz genetic
Cat sa mai plang cu lacrimi uscate, cat sa mai platesc pentru unele pacate
In aceste zile intunecate, ce ma trag in jos dizolvandu-ma in aciditate
Ca o pastila ce se topeste, in mii de bule, in mii de ganduri nule
Cu sange rece, fara mila apelez la ura, numai asa poate trece
Sentimentul meu si aceasta confuzie, aceasta stupida concluzie
In care eu m-am agatat, de aceasta mare iluzie, simpla speranta-n perfuzie
Tot ce pot face acum este, sa mai inot odata in oceanul fara parfum
Sa-mi vizitez fosta mea casa, cazuta si ruinata, muta si neluminata
Si sa-mi reclam coroana de fum, de ura si scrum, dar sper sa nu ma-nec si sa ma consum
Nu demult am lasat acea coroana de fum, acel tron al mortii de frica sortii
Jurand sa nu mai fug de trecut, sa nu mai cad zacut inecat in neplacut
Ca un mut cadavru pe masa de tortura, ca o leguma devenind o acritura
Si sa nu mai uit trecutul, fortandu-ma sa-mi ridic scutul, ignorand cutitul
Tot ce simt, ambandonat de timp, imbratisat de chin sunetul meu divin
Simt umbrela mea de ura, s-o singura speranta dura, sa te uit iubirea mea pura
A trebuit sa treaca mult timp sa realizez, ca ma mint in ceea ce simt
Ca totusi am mai iubit pe cineva infara de tine, am iubit ura din mine
Pana am abandonato pentru tine, pentru mine, pentru noi sa fim amandoi
Si nu inteleg un lucru, cum incerc sa uit de tine de acel gust acru
Sa uit de tot sa uit de tine, dar defapt imi regasesc iubirea din mine
Iubirea ce moare, nu cea de fericire si spledoare, ci iubirea care doare
Mai exista o singura cale, o speranta care cade, sa-mi iasa ceva incale
O floare, sa mai fiu odata luminat ca de soare cu inima-n aploare
Dar iubirea trece, lasand in urma durere si nepalacere, sentimentul ce intrece
Ce ruineaza ori ce inima, demoland si sufletul de aceasta durere anonima
Un handicap psihologic, ce te lasa paralizat intr-o coma demoralizat
Cu frica recunosc, nu strica sa mai incerc odata si sa aman coroana de ura brodata
