m-am urcat într-un autobuz
natal
din mers cum se-ntâmplã la fiecare urcare
în lume
tocmai trecea printr-o pãdure de braţe
şi de cuvinte care m-au scãpat
în picioare
şi dintr-odatã sângele lui de-afarã
s-a prelins pe geamuri
şi ne fãcea cu mâna
dintr-o cireaşã sau o carte
ori un palat sau poate o femeie
ori dintr-o lunã ce nu putea sã se albastru cu propria inimã
şi-o rãsãrea sã ne ţinã noaptea de frig
poate dintr-un dumnezeu
sau dintr-o lume ce alerga înainte
înapoi
ori pe liniile vieţii autobuzului cu care era
nisip
într-un anotimp ce îşi vãrsa marea în delta
de dincolo de ape
câte cineva cobora într-un oraş
ori la vreo dregãtorie cu pulpele dezgolite
pe la vreo boalã
ori la o amantã de viaţã
aveau tichet de coborâre ştampilat
pe faţa nevãzutã a frunţii
eram condamnat
pânã la ultima staţie
şi mã zgâiam fãrã tichet dupã de-afarã
ce îmbãtrânea dintr-o cireaşã
sau din femeie
ori dintr-un dumnezeu
pe tichetul de coborâre nu este scris
dacã staţia mea se terminã într-o pasãre
sau într-un vierme
