Autor:	Vasea Trandafir ( Domnu_Trandafir ) - [ POEZIE ]
Titlu:	umbra ta

nu puteam sã mã scot din umbra ta îmi asfinţeai cu o mângâiere un veac de singurãtate atât de îngrãşat cu mine singur încât crescusem pânã dincolo de imaginaţia negrului pãmântului negru de negru şi alb de negru treceau stelele prin mine ca prin purgatoriu şi aprindeau aceiaşi veşnicie singuraticã pe care o mâncam beam mã spãlam pe ochi sã rãmân condamnat numai cu mine umbra ta arsã de soare cu coatele mirosind a dor crescut petec de iarbã cu umerii lãsaţi pânã la malul amintirii ultimei zile în care ne înfãşurasem unul în celãlalt umbra ta mã acoperea de lumea aceea singurã de soarele orb ce se scurgea vampir în ochii celorlalţi sã mã aştearnã lunã neagrã în colţii gâdurilor cu care zgârâiai dupã mine umbra ta avea peticitã la locul ei luna pe care ne-o puneam sub cap când aveam doar nopatea drept aşternut umbra ta avea o lume numai cu noi ceilalţi erau amintiri pe care desenam cu degetele lipite pânã la unghii umbrele noastre neştiind pe unde ne-am rãtãcit în noi umbra ta era umbra mea mã dureai de atâta umbrã încât din ochiul meu crescuserã ciulinii picuram pe obrazul tãu dimineţi de eternitate

Nr	Comentarii	Comentatori
1.	Presimteam ca vei pastra ""lumea aceea". Dar nu eram sigura. Imi place sa descopar nuantele importante pentru autor. Reusesti sa vezi altfel un text. Cu prietenie si eu.	zenobia
2.	multumesc zenobia privind sugestiile tale. parte din ele au fost incluse in textul revizuit. cu prietenie,	Domnu_Trandafir
3.	(Am epuizat caracterele permise in primul coment) Cred ca suna mai bine fara precizarile din paranteze. E doar o sugestie, asa vad eu lucrurile. Sper sa nu te superi. E o poezie cu multe imagini frumoase. Mi-a placut in mod special: /mã dureai de atâta umbrã încât din ochiul meu (unde) crescuserã ciulinii picuram pe obrazul tãu dimineţi de eternitate/ E o paranteza si aici. Cu ganduri bune.	zenobia
4.	umbra ta mã acoperea de o lume(a aceea) singurã de soarele (ei) orb ce se scurgea vampir în ochii celorlalţi sã mã aştearnã lunã neagrã în colţii gâdurilor (tale) cu care zgârâiai dupã mine umbra ta avea peticitã la locul ei luna (aceea) (pe care) ne-o puneam sub cap când aveam (doar) noaptea drept aşternut umbra ta avea o lume numai cu noi ceilalţi erau (doar nişte) amintiri pe care desenam cu degetele lipite pânã la unghii umbrele noastre (noi) neştiind (de noi) pe unde ne	zenobia
5.	un poem reusit! foarte frumos, Vasea!	Elma

[ Comentează! ]

[ Texte ]

[ Autori ]

[ HOME ]