întoarce capul dupã o şoaptã de frunzã
cãlcatã în picioare
şi-o pune în biblioteca
de furnici cãrând vara ca un moloz nefolositor
în amintirea copacilor
cãutându-şi prin buzunare mãrunţiş
de lacrimi
cu o cioarã
ridicã cerul cãzut peste limbi de clopote
şi-l rujeazã cu o umbrã albastrã de ploaie
fumãtoare nepãsãtoare
de hornuri
în foi de lunã mirosind a rãşinã de brad
scârţâind din fluturi
îşi încheie un nastur de la bluza ferestrelor
cu o crizantemã
şi suflã praful de pe strãzi de pe case de pe stele
peste oameni sã vadã
cu capul plecat
cum înmuguresc fulgii pe nori de cireş
cu unghii murdare de iarnã
oamenii de noiembrie
poartã ploi de pãlãrie sub petale de vânt
