în seara aceea când
dezlegai câinii albaştri sã plângã
în cazarma unui umãr
cuvintele atârnate
lilieci
pe streaşina udã a buzelor tale
te dureau
când mã zgârâiau sfâşâindu-mi uitarea
prin care
ţie
mã înapoiai bucatã cu bucatã
rãtãcitã
pânã deveneam
una cu lacrima nopţii
aripã
curgând peste inimã
