cu capul în jos
ating cu fruntea iarba cositã
asfaltul încins
izvorul
şi urma paşilor
scîrţîind
a mare pe nisip
ating toate urmele
pe-unde cãlcasem surd
un ciob aruncat de sticlã
mã taie lîngã-un ochi
şi-o frunzã oblojeşte
cu seu de toamnã
pe tãlpile picioarelor
şi-au fãcut vulturii cuib
iar copacii
mã cautã printre neamuri
seara
tufe de stele
se joacã de-a v-aţi asunselea
cu norii
din vîrful bocancilor
doamne, de ce-ai facut lumea
minunat de
cu susu-n jos?
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
de obicei lumea poetilor e un pic altfel, tot asa cum din tacere ajung pana la ei cuvintele.
intrebare usor ironica folosita in final nu poate decat sa inchege poemul si sa-i dea farmec!
felicitari!
