s-au întîlnit
pãşind uşor prin busuioc la vreo mãtuşã
iar de atunci, trecînd de mînã orice uşã
doi ochi senini
ard în lumini
pe-ai lui, ai ei pe cîmp purtînd calvini
douã fîntîni cu perle de lignit
şi s-au iubit
de s-a crescut bãieţi atît sã spargã norii
pe dorul ei de-al lui din searã îl prind zorii
iar drept deochi
de-un negru ochi
lãsau pe gard s-atîrne drept un fochi *)
fumul ce-nţeapã hornul bãtucit
şi-i cuvenit
de-i greu ca dor cu dor pe vreme rea sã-ncalţe
pe drum ce duce-n jos ei zmei de ochi sã-nalţe
şi-un colţ de cer
c-un lãvicer
sã-i înveleascã, semn de grãnicer
pãzind ochii iubind ce-au troienit
