Dicţionarul limbii române inventase cuvîntul
ţara româneascã
tocmai întors victorios din tranşeele Plevnei
şi Griviţei şi Smîrdanului,
Îl scria româneşte, cu litere mici, pentru fiecare:
ţarã.
Dicţionarul culesese din vatra ţãrii cuvîntul
doina
copilul legitim al bucuriei
şi-al durerii.
Dicţionarul limbii române ştia cuvîntul
femeie
dar floarea de salcîm
şi floarea de tei
erau în alte pagini
departe de pãrul ei galben
de floare-albastrã a ochilor ei.
Nu cã n-aveam poeţi sã rãsfoiascã
dicţionarul limbii române
sã-l adune în poezie,
n-aveam prima vitezã cosmicã
de-a ajunge la Luceafar.
El,
cu ochii mari, ba senini, ba înnouraţi
dupã cum tãtarii ori turcii dinlãuntru
ori de dinafarã
încercau sã amestece cu apã sîngele românesc
ori sã zgîrîie dicţionarul limbii române
cu braze pe frunte de Ardeal
şi de Muntenia şi de Moldova
a prins cu mîinile-i puternice lãuta poeziei româneşti
armonizînd corzile prãfuite de aşteptare
ale istoriei românilor
geografiei românilor, filozofiei românilor,
femeii românilor
nemurindu-le,
luceferindu-le.
De aceea, în anotimpul universal
mai avem un singur dor:
Eminescu.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Dictionarul limbii romane se afla in inimile noastre si acolo sta Eminescu!
