toate degetele copacului s-au trezit,
toţi morţii iernilor trãite de el
se pregãtesc pentru Sabat,
curg spre crengile lui hore de Iele,
întârziatele vidme îmi târãsc prin zãpadã
privirile.
Şchioapa mã cautã.
degetele copacului s-au strâns,
m-au acoperit.
sorbul pãmântului este plin
de rãdãcini.
II
o Vâlvã prinsã în trunchi
nu ştie
sufletul pãmântului,
seva pietrelor
mã hrãneşte.
nu ştiu
cum sunã pânã la capãt
sãrutul Vântoaselor.
III
pe timp de vârgolunã
îmi duruie în palme
paşii Gádinei.
pe la colţuri, fetiţele roşii
au început programul.
din guri de canal
îmi zâmbeşte calm câte un şobolan .
doar atunci pietrele sunt calde,
doar atunci braţele oraşului
îmi şoptesc deschis:
nu vezi cã alte pãmânturi
se nasc din voi?
IV
înspre zori se adunã la cârciumã
Ursele. îşi comandã, cu voci obosite,
porţii mici de tãrie.
când mor stelele,
la o masã de fier,
îmi înec în timpane
epopeea Pãmântului.
