venea mereu la şapte dimineaţa
cu-n cub de ciocolatã
şi-o sclipire
sãrea într-un picior,
striga,
vorbea,
spãla o mânã, un cuvânt
râdea,
se încrunta,
se alinta
cânta mereu de mare şi de vânt.
mi-am ridicat o pleoapã
venea mereu la şapte dimineaţa
c-o sferã de cucutã
şi o umbrã
se împietrea,
şoptea,
tãcea
tãia o vorbã, o-nãlţare
minţea,
se încrunta,
zidea
cânta mereu de moarte şi cuvânt
deschisem ochii...
ce de fluturi!
reginã fãrã tron
nebun fãrã de rege
am sã veghez regatul
sec de oameni
am sã vânez
un cal de şapte dimineaţa
de abanos, de moarte,
de rege abdicat.