dintr-un apus impare ne tranziteazã sumbre,
oceane de argint parazitând o stea,
ne murdãrim pe aripi. apãsãtoare umbre
sunt martorele iernii în abdicãri de nea
cu zãrile albastre, îngheţ. prezicãtorii
gesticuleazã sobru, din suflet elocvent
când opereazã-n fracţii extrapoleazã zorii
simbolul fix, pragmatic, plasat indiferent
ne-aduce şoimul morţii nemaitãiate gheare,
când rubiniu e vinul sub strugurii certaţi
se prãbuşesc. imperii adânc cugetãtoare,
priviri de aburi norii. poeţi halucinaţi
filozofând desfrâuri, profund, pe generaţii,
împãrtãşite-n visuri, în chipul cel mai blând,
din minţile de oameni, nepãcãtoase graţii
aşteaptã sã ne vindem. atâtea vieţi la rând
ce nu ajung la ceruri, de fapt, n-ajung niciunde...
nemuritori cu nume, din gânduri expulzaţi.
în temple singur nimeni nu ar putea pãtrunde.
poate vreun diavol sincer cu care suntem fraţi.
de ce mã-ntrebi în aer ce dumnezeu îţi sunã,
nu-l vezi? e liliacul cãţãrãtor de lunã!
