îmi atingea mâna ispitã
vârful pãrului tau moale ca o eşarfã de
vânt graniţa celor o mie de nopţi
şi eu nu vorbesc şi ascult ascult şi-mi
vine sã-mi vinã dor
ziua când trebuie sã pleci cu semne în
sufletul meu
ascunzi virtual sentimente cu gust de
zãpezi au venit sã scoatã apã din inima mea
te-aş fi iubit ca un copil crescut pe câmp mã
rugam într-o ploaie de
ploi sã-ţi arãt între noi
nu mai au loc cuvinte de
ceaţã nepãsarea unei morţi
numãrã paşii la plecare dorul meu
cal în azerbaijan
cu gâtul întins şi coama de doliu
aleargã pietrele rare vedenii de nori
necheazã negru şi lung de despãrţire
ascunde cât mai departe oameni
câmpul cu rãdãcini scufundate sub
verde
stai pe haina mea încãlzeşte-ţi palmele
miroase-mi sãrutul proaspãt muls în zori
de cuvinte aurite ca intrarea apei în
soare nu mişc
buzele sã nu scape de atâta rãcealã
o mie de cai pentru
o mie de nopţi socotesc mai sunt
pânã la tine uit nu am voie sã
ajung însetat femeie
samariteanã
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
multumesc, angel, si mie imi place textul asta foarte mult ma bucur ca ai simtit aceeasi emotie...
