de câte ori simt vântul în piept
strãbãtându-mã rece şi
toamna îmi face din minte cu mâna
nu te duce mã trage de gât un
sfinx nodul meu nord punct de
rouã în inima mea vorbeşte cu
cei care nu înţeleg
undã şi corp ce fel de timp este lumina
obiector de conştiinţã
sã facem trei colibe în sufletul meu
este bine sã stãm împreunã
fericiţi cã trãim un basm despre
oameni din cealaltã parte a
lunii vorbesc într-o limbã încãrcatã de
ploi ar scrie poveşti nopţile aşteptãm
un foc ce nu încãlzeşte
când aprindem stele împrãştie ceaţa
aceeaşi departare de
ape nu te iubesc sã calc fãrã grijã pe
ele arunci o creangã sã
vãd locul unde se strânge vântul
feţele noastre schimbã culoarea de
moarte sub picioare de lut norii i-
am prins cu teamã ne
cer libertatea
atât cât ne trebuie atât
cât mai ştim sau nu
am uitat
