oamenii nu ştiu
dorm fãrã sã scormoneascã
frunze despuiate de focuri
aprinse în minţi nefericite încet
ca şi cum ar bea dintr-o fântânã
adâncã
lumina nu mai coboarã în ea
prea multe tãceri de trecut
pe raze trimise de corbi hrãnim
fãrã culoare pãmântul în suliţi ne
strãpung ceva ce nu poţi sã alungi din
suflet
moartea apune într-o stare de
piatrã i-am lasat umbra o hainã sã-i
strige întunericul din lume
îmi ia libertatea una
din femeile lor îşi
pierde credinţa cel care
vorbeşte din corbi
şapte ani de foamete
aştept
pânã atunci mai sunt
de tãlmãcit nişte vise
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
cascada de metafore simtite,profunzimi pe care le-ai descoperit tu si le imparti cititorilor
