trebuie sã te descalţi
pãmântul pe care calci este cãmaşa
unui condamnat la moarte cu mâna
în coama unui animal de povarã stele
adunate ca lemn pentru foc stânca
din care mâine vom scoate
apã mi-ai dat poporul acesta prea
mare stâlpul de fum pe care mã urc
un vultur rãguşit de cât a zburat fãrã
aer am cerut şuierul
ce întoarce-n abis întunericul
dens stãpâneşte întinsul
unui om îndrãgostit gelozia
arde fântâna îmbrãţişãrilor tale
sufletul meu pârjolit l-am lãsat
sã-ţi bântuie somnul
când eşti cel mai nepregãtit pentru
moarte un izvor inima ta
îmi udã buzele pe care nu stã nici vântul
numele meu sparge timpul în
douã litere ca nişte altare pe locuri
înalte de trei zile veşnicia
pãmântul desculţ picioarele noastre
dincolo rugul care mai arde
vorbind ca un înţelept obişnuit sã
judece îngeri cu putere de om
tãiaţi-l şi daţi câte o
jumãtate fiecãrei femei
din
copilul pentru care se ceartã
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
imi place ca nu te-ai plafonat in banalitati poezia ta respira de metafore noi si trairi profunde
