de somnul meu cu greu uitat deschis
n-am vrut sã mã despart, ştiam cã-i moartea,
plãtesc prea mult puterea mea de vis
din care-un înger, azi, îşi cere partea,
din somnul tãu ce l-am iubit la fel
de-ndrãgostit ca tine de-o privire,
pãstrãm în mintea noastrã fel de fel
de gânduri puse-n om de nemurire,
din somnul meu în somnul tãu împart
la doi aceeaşi noapte suferindã,
în care-şi ceartã visul vasul spart,
cu mâna-ntinsã dupã el sã-l prindã,
sã stea deoparte ca un om, altfel
de treabã când îl ştii cum se gândeşte,
cu viaţa lui, cu ce poate şi el,
sã-ţi spunã, greu, cã nu te mai iubeşte,
când nu vrei sã te scoli din somnuri grele
în care-i ţii tot timpul lui în vise,
un cal de lemn frumos şi pus pe rele,
sãpând o poartã-n zidurile-nchise,
de visuri ce-au uitat sã recunoascã,
fiind atât de oarbe sã mai ştie,
cã nu e bine sã se risipeascã,
chiar de le-am pãcãli, n-avem o mie.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
felicitari.....sclipitoare poezie....frumoasa ca un vis...!
uite ca l-am citit si recitit si iar citit si..nu stiu ce sa aleg pentru ca tot mi-a placut, este profund acest poem, mi-a placut, m-am ragasit in el...felicitari petrut
