am în mânã nişte pietre
albe
rune nu sunt glume
cineva ghiceşte-n vetre
vrãjitori din altã lume
nimeni nu-i mai crede
bine-i
cel mai câştigat sunt eu
mã prefac cã-n cer nu vede
treaba asta dumnezeu
fãrã niciun rost întreabã
râde
-n barbã neştiut
diavolul trezit degrabã
şi de nimeni prevãzut
poate-i unul poate-s doi
vãd
cum plouã printre uşi
oameni se iubesc ca noi
de pãcate foarte puşi
am un suflet rãu de piatrã
nu-i
ce-ai vrea sã fii şi tu
dupã lemne strâng în şatrã
trupul tãu ce-mi spune nu
printre stele dezbrãcate
ard
luceferi lângã zâne
neştiind cã fac de toate
vine-un înger sã le mâne
înspre munţi cu plete-n vânt
merg
sã pascã întuneric
obosite de-un cuvânt
care ne-a fãcut prea sferic
tot pãmântul plin de apã
greu
se-ndreaptã spre apus
soarele ţinând de-o pleoapã
ca şi cum ne-ar fi supus
pentru prima datã-n ceruri
stãm
şi bem la infinit
apa vieţii fãrã seruri
dintr-un mãr nestãpânit
sâmburi strângem sã ne-adune
noaptea
petrecutã-n doi
aşteptând sã nascã-n rune
ziua ce-am scãpat în ploi
