o umbrã când ai plecat
nu s-a ridicat dupã tine
inima ta
din marmurã roşie
un semn pentru
clipele mele
de singurãtate m-ai învãţat
sã vorbesc prima oarã
ţi-am pus numele gelozie
sã ningã
mai bine sufeream
un cristal ascuţit pe margini de
oglinzi timpul
o graniţã depãrtatã
amintirile noastre
cu privirea în gol marea
şi plumbul unui vis
se mai rãtãceşte la mine
am trimis dupã dor
cel mai curat dintre gânduri
în mijlocul unui fel al tãu
care mã face mai
aspru te-aş fi iubit
pânã ai fi rãmas tânãrã
de nicãieri frunzele ne-au trãdat
ţi-au gãsit locul acela
despre care ţi-am spus
cã nu poţi sã-l ascunzi
atât de neascultãtoare piatrã ce
eşti atât de îndrãgostitã
piatrã ce sunt
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Rãtãceşti şi tu... între iubire şi gelozie, între a iubi şi a fi de piatrã?
De ce nu ţi-ai lãsat inima sã-şi spunã punctul de vedere?
Remarcabile versuri!
aspru te-aş fi iubit
pânã ai fi rãmas tânãrã
de nicãieri frunzele ne-au trãdat
ţi-au gãsit locul acela
despre care ţi-am spus
cã nu poţi sã-l ascunzi
atât de neascultãtoare piatrã ce
eşti atât de îndrãgostitã
piatrã ce sunt
...versurile astea m-au rascolit...