sunt ultimele ceasuri dintr-o noapte,
pe care am vorbit sã ne-o opreascã ,
mãcar dacã nu toatã, jumatate,
uitarea noastrã, grea, dumnezeiascã,
m-atingi în suflet parc-ar fi descântec,
dar nu-i al tãu atât de veşnic, vântul
prin lebede ne-mparte câte-un cântec,
pomana lui sã ne uitãm cuvântul,
din dumnezei ce vor sã ne dezveţe,
de starea noastrã de-a iubi, nãtângã,
parcã uitând de griji de bãtrâneţe,
ne pregãtim de iarna cea mai lungã,
şi ce sã-ţi scriu, în cer, o tremurare,
de pãsãri ce-au zburat şi-n timpul meu,
ne uitã lumea, cât ar fi de mare
ne uitã şi pãrinţii, dar mai greu,
când ştirile, târzii, vorbite-n şoapte
pe care n-au putut sã le opreascã,
sunt ultimele ceasuri dintr-o noapte
ca o uitare, grea, dumnezeiascã
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
a uita, uitare
chiar aşa, petruţ
de ce grea
de ce dumnezeiascã
oricum noaptea ascunde stele
dãruieşte vise
odihneşte şi sufletul
şi trupul
o pauzã de zbucium
o pauzã de iubire
