frunzele sunt peste tot
cele ruginii se strâng lângã ziduri vântul
rostogolind
un zar ca o rugãciune ce trece prin mine
tãişul unui cuţit fãrã nume pe lemn
ne ascundem de noi în biserici port
ochii tatãlui meu sã fiu singur
ne luãm la revedere şi mâna ta e statuia
la picioarele cãreia stãm împreunã
arunc peştişorul de aur în fântânã timpul
dã zãpada-ntr-o parte sã tragã roata de cer
citim gânduri de îngeri se face frig
sã ne prefacem cã mã asculţi
şi mâine
doar ne prefacem
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Gândurile tale atât de abstracte mã duc într-un con, nu de umbrã, ci de întuneric absolut.Orbecãi şi totuşi îmi place sã încerc sã te înţeleg.
