s-a oprit dintr-un rãvãşit de lunã iarba
şi-a dat cu apã pe faţã a privit cerul
nu mai era nimeni sã facã luminã
ai luat o stea sã mã urmeze în somn
pãstram un cântec pentru inima ta
trebuia sã-mi rãspunzi
cu puţinele mâini
care ţi-au rãmas pentru mine
sub care din ele sã stãm
doi cerbi
scoţând un lemn cu coarnele din pãmânt
la vârful picioarelor noaptea
vede o piatrã de amintire
pe care scrie cântecul unui greier vântul
cu un abur scãpat de îngheţ
niciodatã de unul singur
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Trebuie cineva sã facã luminã şi aşa eu sunt veşnic rãtãcitã prin stihurile tale. Sunt inedite aceste rãtãciri!
Niciodatã de unul singur!
Şi totuşi...
Pe frunte mâna, ca o aripã în sus spre cer, în semn neterminat-pecetea cocorilor, preluând gândurile.
O viaţã. În tine lemne, cerbi, :) mulţi greieri, tu neconfundându-te cu ele...