venise moartea ca o fatã bãtrânã
sã-l vadã în alb îmbrãcat plecat spre amurg
fãrã haine un urs scormoneşte dupã miere în scorburi
cu ghearele ascuţite şi buze crãpate i-e sete
noaptea s-o treacã îl petreceau dupã umeri doi fii
fãrã tatã cu luna acoperitã de pãsãri
ţipãtul ei cheamã lupii sus pe o stâncã trei zile
nu putem sã o dãm la o parte mai urlã strigoi
nici caii nu dorm în picioare vegheazã umbrele
când se furişeazã tãcute prin iarbã scuturã
coamele nechezând dupã ele cu copita-n pãmânt
se-ntoarce vântul ca fumul strãin
din muntele înzãpezit pleacã un vultur
la marginea pietrei îl visãm amândoi
ţi-a lãsat pe obraz o urmã dulce de sânge
neliniştea lui s-a rãzvrãtit
sã ne spunã cã aşteptãm ultima zi
se mişcã timpul şi-a ros lanţul de-un lemn
ursul prefãcut într-un om de zãpadã
nu mai ajunge sã miroasã groapa când
scoatem mierea prin care umblã fãrã gheare
dupã dumnezeu care n-a uitat
stând legat zece minute aproape de el
în ploaia pe drumul spre amurg
sã-i deschidã cerul
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
mi-a placut poemul,figuri metaforice,exercitiu de imaginatie
