nu ştiam de ce mã ţine în stânga
pipãi umbrele noastre pe munţi plouã cu otravã
dimineaţa fântâni cãţãrate pe lanţ scãpaserã
stele într-o gãleatã sã ne adape caii
şi tu mã puneai sã pãzesc o broascã întoarsã la sân
cu gâtul umflat de fricã
într-o cãmaşã de noapte uitând cã e-nvãţatã sã sarã
nemişcatã pânã-i simte mâna rece pe spate
un greier nu vrea sã fie prins nu-i acoperã iarba
mi se usucã gura de cântecul lor mã chinuiesc
sã-mi ascund iubirea într-un copac
nu plec singur din primãvara cireşelor neculese
ţi-am promis fotografia cu drumul care suie la cer
sã ştii şi tu pe unde te rãtãcesc visele când îţi cautã
prin minte de la începutul lumii
cu lumina lemnelor arse pocnind îl gãsesc
strãinul se-ncãlzeşte şi el din pãdurea fãrã pãrinţi
jumãtate dezbrãcat caut un semn pe trupul tãu
şi nu ştiu de ce dor mi se face sã zbor
mi-ai tãiat aripile dar ţin minte
vântur tristeţea în seminţe şi-mi arunc privirea
da totul e la loc apa care nu trece niciodatã pe-aici
umbrele întinse nişte crengi uscate pe drum sã calc
pe greieri ascunşi
doar broasca a dispãrut de unde nu sãrea o vãd
pe drumul care urcã lângã mine strãinul
din ilustrata trãgând de copac înspre cer
