atât de aproape cã înţeleg
sufletul unui fulger lacrimile
dintr-un vânt liniştit
desculţ în timpul ce nu trece de douã ori
un voal ce pluteşte legat la ochi
înfãşurat nu ca mine cu picioarele goale
recunosc cerul dupã faţa pe care o avea
când m-am nãscut între patru râuri
pe furiş nu se lasã privit în trecut
simt greutatea locului tãu care lipseşte
pãreri de oameni rãsuflând într-un cerc închis
sufletul meu s-a zbârlit sã nu recunoascã
cu ghearele scoase din umbrã
aştept viaţa pe un scaun
de judecatã
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Katalepsia omoarã armonia.
Katalepsis extinde disfonia.
Aşa cã fugi de trãieşte!
