mi-ai trecut printre degete
un fel de nisip de aur care nu mângâie la fel
cãutând trecerea timpului
în trupul tãu o clepsidrã perfectã
amintirile mele sunt prevestitoare de moarte
ziua în care mã prefac în abur
pe lângã tine mereu dupã viaţã
şi tu respiri a iarnã sã mã poţi vedea
ne întâlnim pe un hol înspre sala de naşteri
oameni în alb vorbesc între ei
şi eu cu ochii nãzãrind un pic din sufletul tãu
pe vârfuri sã vãd la marginea patului
venirea ta despre care nu ştie nimeni
cã s-a mai întâmplat o datã
ca o transsubstanţiere de suflete lichide
cineva mã ia de mânã spre infinit
şi merg fãrã sã întreb când o sã te mai vãd
mã aşteaptã o copilãrie mai lungã
o tinereţe în care sigur nu voi iubi
şi-apoi îmi voi aduce aminte
dintr-o datã ninsoarea fãrã motiv
pentru cei care ştiu semnele
respiraţia rece şi aburul care începe
sã se vadã în mâini nisipul
niciodatã
nu mângâie la fel
