de ieri mandragore mâncase doar luna
visându-şi nãscutul ieşit ca din piatrã
nu ştie bãrbatul cã moartea-i furtuna
ce-ncepe sã-i strângã cenuşa din vatrã
luceafãrul rece privea peste zare
la apa sãratã scuipatã de ger
simţindu-i tãios clipocitul şi-o doare
al doilea urmaş care-i vine din cer
fusese otravã în iarba crescutã
prin bãlţi de-ntuneric culcate pe-un şleau
doar ea le-a cules din seara trecutã
sã-i dau sã mãnânce iubirea sã-i iau
pe câmpul cu miei începând de la primul
cerea dumnezeu cu limbã de moarte
la colţuri de noapte veghind terafimul
ca doar pe cei tineri sã-i rândui deoparte
pe urmã va fi iar soare în vatrã
şi poţi sã mãnânci câte vrei mandragore
e ultimul fiu scos din carne si piatrã
ce-ţi numãrã viaţa în lacrimi şi ore
