pãrinţii mei uitã cã au murit
mama uneori mai întreabã
când mã apucã de mânã dorul ei
şi mã trage deoparte într-un loc liniştit
sub apa care nu stã niciodatã
lângã un fir de iarbã adormit
ca un strigoi de primãvarã pe care
nu l-a strigat nimeni nu-i face focul
deasupra în cer
nu mi-e fricã de el sunt cu ea
cine ce poate sã-mi facã
aici totul se mişcã odatã
dacã fac un pas
se deschide un munte cu stele
în culori pe care mi-e greu sã le numesc
într-un joc care mã întoarce la copilãrie
când aruncam mingea în sus şi ne alegeam
o ţarã
care ni se pãrea nouã mai frumoasã
acum sunt multe în faţa mea
mama îmi aratã una aia este a ta
ia-o fãrã sã te atingi de ceva
arunc-o departe sã-ţi rãmânã timp
sã iubeşti
strig-o pe nume sã te recunoascã
altfel vei lua o strãinã
şi n-o sã mai poţi pleca
trebuia sã prinzi mingea
asta însemna cã puteai s-o pãstrezi
nu putea s-o mai aleagã nimeni
mi-e fricã de lebedele
care plutesc cu ciocul în pene
ele de obicei se sperie primele
sã nu se trezeascã strigoiul
sã nu scoale iarba
