cel mai sfâşietor era cã trebuia sã mori
în faţa mea
te otrãvise iarna cu apa ei rece
ţi-ai rupt aripile în ninsoare
şi mã priveai ca o sirenã fãrã apã
ca un pescãruş fãrã cer
ca un pinguin care nu se mai leagãnã
eu nu puteam sã plâng
ştiam cã trebuie sã te ţin în braţe
pentru ultima oarã
aş fi vrut sã închid ochii
aş fi vrut sã-mi închid inima
aş fi vrut sã-mi gonesc sufletul
sã dau dupã el cu lacrimile tale
pe care mi-e teamã sã le şterg de pe mânã
sã nu mã ştii cã le-am simţit
sã-l blestem cu rãguşeala care mã cuprinde
când mã cert în mine cu el
n-o sã pot sã mã rog pentru tine
nici nu-mi pasã
cine sã mã vadã
o sã stau singur
sã stea şi el singur
de-o parte şi de alta a pãmântului
pe care l-am sãpat amândoi
aşteptând sã mor şi eu
sã aştepte şi el
şi n-am sã spun nimanui
cã mã legãn de durere
sã vedem el ce-o sã mintã
sã-l vãd ce-o sã mã mai punã sã sper
profitã de faptul cã se poate ascunde
de faptul cã pe el nu-l vede nimeni
un pescãruş fãrã mare
o sirenã fãrã cer
un pinguin
în faţa vântului
în bãtaia gândului
