mi-am dus mâna la inimã
un pulsar mã strigã în partea de sus
pe unde intrã lumina
ziua aceasta am s-o prefac într-o
cãlãtorie în mine
dau crengile la o parte
nişte ramuri care îmi intrã în viaţã
nişte braţe care mã leagãnã
sã nu cad
am sã vãd curcubeul ieşind pe ararat
sã nu-mi mai fie fricã de ploaie
şi altarele care scot rotocoale
facând semne soarelui sã le deschidã
un obicei de care nu mai scap
nu-mi cere sã te iubesc sunt grãbit
ţinutul în care locuim
a rãmas fãrã oameni
se pare cã toatã lumea preferã
sã sfârşeascã acasã
îţi închipui un spital cu holuri pustii
moartea mai linge
câte-o urmã de viaţã pe pereţi
mâini sprijinite cãutând ieşirea
uite o zgârieturã a cui o fi speranţa asta
paşi de îngeri
nefiresc este cã încep sã-i aud
nu se lasã vãzuţi intrã în pereţi
dar îi simt prin tencuiala în care
le-a intrat mirosul
cãrãmizile se desprind sã le facã loc
credeam cã nu au nevoie
aşa cã nu-mi cere sã te iubesc
mi se pare la fel de ciudat ca şi locul
acesta pãrãsit
privind batjocoritor înspre moarte
bântuit doar de mine
într-un fel de pazã eternã
patrulând de unul singur singurãtatea
thinking slow-ul meu îmi spune
sã-i mãsor altfel timpul
spre deosebire de cel rapid
care atunci când te-a vãzut s-a lãsat cuprins
de sentimente
şi care mã îndeamnã sã te iubesc
chiar şi aici în aceastã clãdire goalã
tãcerea îşi pierde ecoul în munţii tãi
pulsarul meu se aşeazã
luminând mai intens
îmi place sã te privesc
îţi place sã te laşi privitã de mine
cine ţi-a dat pielea asta atât de moale
atât de tare
atât de primitoare
începe sã plouã între trupurile noastre
ai uitat nu trebuie sã ne mai temem
moartea a venit lacomã dar fuge
nu-i place gustul iubirii
îi aminteşte de dumnezeu
tu şi eu
ce poate fi mai de ajuns
sã umple de caldurã imensitatea
acestui pustiu
ai dreptate hai
în iubirea noastrã se rãtãcesc îngerii
aripile lor au gonit întunericul
thinking fast tu eşti sincer
ajutã-mã sã ştiu
învaţã-mã sã trãiesc
iubirea
e tot ce trebuie
sã cunosc despre mine!
