pe urmã o sã mergem la mare
ai vãzut-o vreodatã?!
ştii, e o apã mare de tot, de-aia îi şi zice aşa,
cu nişte pãsãri care se plimbã de-a lungul ei
nu râde cã fac paşii prea clãmpãugi,
de obicei zboarã,
şi noi arãtãm la fel când mergem;
ãştia de-acolo au un fel de spaţiu de joacã
îi zice plajã; dupã stâncile uitate de turişti
putem sã ne iubim toatã ziua,
eu o sã intru şi-o sã înot pânã departe,
tu, o sã mã urmãreşti cu privirea un timp
dupã, n-o sã te mai doarã;
chiar dacã nu mã mai vezi inima ta o sã-ţi spunã
cã încã trãiesc, vei simţi beep-urile,
o sã priveşti liniştitã stelele, din poziţia
aceea doar înspre ele poţi sã-i deschizi
deşi, s-ar putea sã nu îţi aminteşti nimic;
eu cotrobãi mai departe prin tine,
sã nu te sperii cã bate mai repede înseamnã
cã mai am puţin şi ajung;
ce frumos e la mare,
lumea nu mai râde,
e prima oarã când ne împiedicãm unul de altul
şi nisipul te mângâie cu mişcãri lascive,
soarele, la fel, vrea şi el ceva din tine;
singura mea prietenã e piatra care mi te ascunde;
ştiu şi eu cum e,
când ne place atât de mult cu ochii deschişi,
sã nu vedem nimic,
hipnotizaţi de simţurile
din care nu vrem sã ne mai trezim
vreodatã;
nici nu ţi-ai dat seama cum a trecut timpul,
acum, înainte de furtunã
ştii cã sunt eu;
fluidele noastre se trezesc şi încep sã se mişte,
un arc electric loveşte luminând
electronii din jur,
deja nu mai auzim valurile,
ne ţiuie urechile
când te ciupesc pe sâni mâinile mele
care au uitat sã mai înoate,
iubirea ta curge pe mine ca o muşcãturã pe gât
ce mã trãzneşte pânã în picioare,
tãlpile mele sunt iederi de noapte spre coapse,
prin piele, întinzându-se în circuitul închis
al vântului care împrãştie marea;
mirosul ei proaspãt
şi gustul sãrat din inima ta
cînd ne înãlţãm în zbor deasupra ei,
deasupra lumii;
tu împreunã cu mine,
primul pescãruş care ţi-a mâncat carnea!
