era ca în chestia aia a lui orvell
cine stãpâneşte trecutul stãpâneşte viitorul şi
cine stãpâneşte prezentul stãpâneşte trecutul
şi m-am folosit de ocazia de a rãsfoi un dosar
al unui fost deţinut politic,
sã vãd, dacã, într-adevãr trecutul
poate deveni imprevizibil aşa cum credea el,
având în vedere, speram eu, cã stãpânesc
destul de bine prezentul astfel încât
sã pot schimba ceva din trecut,
în sensul cã semnificaţiile întâmplãrilor de-atunci
sã ne facã de exemplu mai buni sau
sã ne fereascã de aceleaşi greşeli;
de fapt toatã aceastã imixtiune a mea în treburile
istoriei
se datora unei curiozitãţi omeneşti
despre care orwell nu ne spune nimic;
era prin cincizeci şi patru primãvara,
tipul fusese arestat pentru instigare publicã;
dintr-o întâmplare care nu are nicio legãturã
cu fatalitatea mi-a cãzut în mânã dosarul
acestui tânãr de vreo douãzeci şi unu de ani,
student la teatru, în timişoara sau cluj parcã,
şi dintr-o inspiraţie hamletianã am început
sã caut în frunzele gãlbejite,
ale acelor pagini,
pãtate de-a lungul timpului;
sã nu vã închipuiţi cã erau pete de cafea, nu,
erau grãsimi de pe degete
ştiţi, când le bagi în gurã sã ţi le umezeşti
ca sã poţi da foile mai departe,
pot sã vã spun şi cine a fãcut-o
dacã mã uit pe semnãturã,
a, da uite, un judecãtor militar,
ãştia, înainte de-a te condamna îşi bãgau
mâinile în gurã sã caute articole potrivite
cu încadrarea pe care ţi-o dãdeau,
adicã pentru o sentinţã de şase luni
le ţineau trei secunde,
pentru una mai mare putea sã dureze mai mult;
dacã aveai ghinionul s-o ducã la nas erai pierdut,
nu te mai scãpa nici dumnezeu!
el primise opt ani!
mi-a atras atenţia şi procesul-verbal privind
averea banditului ,
duşmanului de clasã, aşa cum vãd cã erau numiţi,
spicuiesc la întâmplare:
1} una pereche pantaloni albi uzaţi,
2}una pereche pantofi de antilopã uzaţi cu talpa ruptã,
3}una bucatã trenci kaki, ştiţi deja, uzatã cãptuşala ruptã,
şi, mã rog mai erau încã nişte enumerãri,
unsprezece de toate şi toate în aceeaşi condiţie
adicã uzate, rupte sau, nu, staţi aşa,
exista o singurã camaşã albã în stare bunã,
probabil pentru înmormântare,
la fel ca şi cristos,
ba putem spune cã era mai bogat decât acesta
care avea doar camaşa pe el
în momentul când l-au arestat gãrzile romane;
ãia nici nu-l cunoşteau
identificãrile se fãceau prin declaraţiile martorilor
adicã venea cineva şi spunea
uite domne ãsta e isus, luaţi-l,
şi te luau imediat, nici nu vorbeau cu tine
te înhãţau fãrã sã te-ntrebe,
ei ştiau deja cine eşti;
ce amprentãri adicã, da, ştiţi cum procedau,
îţi tãiau mâna ,
pe-aia stângã, în caz de eroare sã nu mori de foame
sã ai cu ce sã mai munceşti,
te anunţau mai înainte cã poate erai stângaci
vezi cã îţi tãiem mâna pentru identificare,
pe care vrei,
bine tu nu voiai pe niciuna, doar nu erai prost,
şi încercai sã-i convingi,
pãi eu sunt isus, de ce nu mã credeţi,
puţin credincioşilor,
numai cã ãştia nu stãteau la discuţie,
la fel ca în cincizeci şi patru,
ţi-o tãiau
şi dupã, începeau sã întrebe
ia uitaţi-vã la mâna asta, a cui e, o recunoaşteţi,
cã noi ne-am fãcut datoria am tãiat-o
dar şefii vor sã ştie de la cine am luat-o;
dacã îţi tãiau capul era mai simplu,
ţi-l atârnau pe un stâlp de lemn
şi nu mai era nevoie sã caute ei,
se ducea cineva care te cunoştea
şi le zicea adevãrul,
domne tocmai treceam pe-aici
şi am vãzut capul lui tata,
e cel din stânga,
ştiţi cumva ce s-a întâmplat;
cã noi de-asearã îl tot cãutãm
şi-acum cã l-am gãsit vrem şi restul,
şi ei te trimiteau
sã te uiţi mai încolo unde aveau mai multe,
problema era sã nu iei unul de femeie,
cã şi ãlora le tãiau capul;
îl alegeai pe cel care credeai cã se potriveşte,
nu, cã îţi dãdeau voie sã-l şi probezi,
sã vezi dacã sunt de la aceeaşi persoanã
dupã care plãteai;
ca în timpul nostru când îţi ridicã maşina
de pe stradã cã ai parcat-o aiurea,
doar cã nu ţi-o atârnã pe un stâlp, în rest e la fel
poţi s-o ridici şi pe bucãţi,
şi asta era tot
rãsuflai uşurat,
l-ai gãsit!
