pora este ţãranul meu preferat
un fel de moromete mai de la munte
pentru care viaţa este o claie de fân
dusã într-un un car pe care-l trage cu spaimã
sã nu-l prindã moartea pe drumul spre casã
dimineaţa rãsuflã uşurat cã trãieşte
el este rãdãcina mea din pãmânt
am crescut pe lângã el
de-aia stãm nopţile fãrã sã vorbim
ce-a avut sã-mi spunã s-a întâmplat mai de mult
când mã lua cu el sã strângem lemne pentru iarnã
nu-s ale oamenilor
furãm de la dumnezeu
sã fãcem foc zice şi aduce din ele
stãm cu mâinile-ntinse
şi mã visez în peşterile de la hamangia
el e cel cu mâna la tâmple
lângã femeia lui care le ţine pe genunchi
e mai friguroasã simte nevoia sã şi-i încãlzeascã
eu nu mã vãd sunt cel care ciopleşte
dacã-mi ţii palmele
simţi vibraţia care face timpul sã tremure
şlefuind piatra
ca şi atunci nu trebuie sã vorbeascã
îl înţeleg dupã cum se uitã în ochii mei
când vrea sã mai pun lemne
şi eu nu mai ştiu în ce timp arde focul ãsta
mi-e fricã sã nu se mişte
sã mã trezesc
şi de-atunci am grijã sã ardã mereu
aşa m-a surprins veşnicia
privindu-l când tace nemişcat
ca acum
în iarna asta nefireascã;
nu-l mai las sã se stingã
şi el aprinde stele în cer
ca sã ştim cã nu e supãrat
cã de câteva mii de ani
furãm din pãdurile lumii
cu braţul lemnele lui...
pora este strãmoşul meu preferat
ţãranul pe care nici dumnezeu nu se supãrã;
singurul care mai trãieşte!
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
multumesc angel cred ca e prima vizita imi pare bine ca ti-a placut
