mã culc târziu mã scol devreme
în somnul meu fãrã de vreme
lumini ce-n umbre când sã treacã
prin umbre de lumini se pleacã
în fata unui colţ de lunã
din altã viaţã împreunã
un vis de apã neînceputã
prea nemişcatã prea tacutã
în care stele-s prinse-n gheme...
mã culc târziu mã scol devreme
şi dacã ne-am iubi-n târziu
fãrã sã ştii fãrã sã ştiu
cã timpul vine mai devreme
decât lumina sã ne cheme
din umbra mea de colţ de lunã
un om şi-o umbrã împreunã
un fel de viaţã neînceputã
un fel de moarte mult mai scurtã
pe care-o-nvingem cu poeme...
mã culc târziu mã scol devreme
şi chiar de nu rãmâi sunt viu
ca şi lumina dintre gheme
nici dacã m-aş culca devreme
nu pot sã mã trezesc târziu
mã culc târziu mã scol devreme
aceeaşi tu aceeaşi vreme...
