stãteam pe scaun privind în faţã
ca la fotograf când îţi faci poza pentru buletin
în stânga vânzãtoarea cu privirea însetatã de muncã
eram foarte aproape unul de celãlat
îi auzeam gândurile şoptindu-i în urechi
m-a invitat sã iau loc cu un fel de mârâit avertizator
trebuia sã mai aştept
nu puteam sã mã uit fãrã sã mã întorc
i-aş fi atins buzele
în schimb ea putea sã mã priveascã în voie
avea poziţia cea mai bunã şi profita din plin
mã fixa cu privirea ei de cenuşereasã
care vinde ochelari din cauza unor nedreptãţi sociale
dintr-o datã s-a îndrãgostit de telefonul mobil
şi nu se mai sãtura jucându-se cu el
pânã la urmã a trebuit sã sune pe cineva
o prietenã
la început vorbea tare sã-mi demonstreze cã e sigurã pe ea
n-o afecta prezenţa mea şi putea sã mã ignore
prietena era în spital o durea burta
i-a scãpat fãrã sã vrea şi a coborât glasul
şi-ar fi dorit o discuţie mai deşteaptã dar nu i-a ieşit
trebuia sã vorbeascã despre suferinţa ei
şi nu putea s-o facã pe un ton entuziast
nu putea sã strige
ce faci fatã te-ai internat
ca şi cum ar fi întrebat-o când a fixat nunta
sau ce rochii şi-a mai luat
mai ales cã aia îi cerea orez cu lapte
şi se vãita cã e rãu în spital
şi cã n-a venit nimeni s-o vadã
eu rânjeam în sufletul meu de plãcere
sãream în sus de bucurie
ce prietene ai fã umbli cu bolnave
îmi închipui cã nici tu nu eşti mai sãnãtoasã
ea auzea toate astea aşa cum şi eu îi auzisem gândurile
şi nu putea sã încheie
sã salveze ceva din aparenţa
unei prinţese care nu se potriveste cu locul unde este
unei cosânzene retrogradate sã facã orez cu lapte
îmi încleştam fãlcile sã nu izbucnesc
simţeam cã eram roşu
mã gândeam sã o întreb ce reţetã foloseşte
aş fi fãcut-o cu voluptatea unei bombe de distrugere în masã
dar cred cã asta ar fi fost ultima greşealã personalã
nici nu mai era atentã le conversaţie
mai degrabã se concentra la reacţiile mele
nu putea sã-i spunã cã nu mai are semnal
dovada eram eu care o auzeam foarte bine
şi nu putea sã mintã
deja o fãcuse o datã
când mi-a zis cã ochelarii o sa fie gata în aceastã zi
puteam sã mã întorc s-o privesc cât as fi vrut
sã-i ating şi buzele
am vrut sã zic ceva gen asta e, aşa e viata
dar vocea m-a trãdat
a ieşit un fel de lãtrat grav care s-a rupt pe la jumãtate
dupã care trebuie sã-ţi dregi glasul
se faceã ca nu a auzit nimic
nu putea sã mã mai priveascã era evident
cã m-ar fi mâncat de viu
stãtea cu telefonul lipit de ureche
paralizatã de o inerţie fãrã nicio logicã
n-am mai aşteptat nicio comanda
eram fericit mergând fãrã ţintã prin zapadã
lângã mine comunitarii ţopaind
bucuroşi cã-şi mai gãsiserã un tovaraş
mai trebuia doar sã-mi şterg privirea ei de pe gurã
