Vine un timp când asemeni lui isus într-o secundã de slãbiciune mã întreb, de ce m-ai abandonat pe cruce când aveam nevoie, eu pentru cine sã scriu, eu care sunt conştiinţa unei poete lãuze.
Dacã mã privesc din exterior singurãtatea doare mai mult decât moartea, singurãtatea aceea când nici dumnezeu nu vine ca sã-mi coase durerea şi mã lasã arzând în propriile-mi cuvinte...
Azi dimineaţã moartea a trecut mai departe de mine prefãcându-se cã nu mã aude şi nu mã citeşte.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Dacã nu ai primit cele 2 mesaje de email şi nu ne-ai rãspuns încã vom considera cã adresa ta de email cu care te-ai înscris este greşitã sau fictivã şi trebuie sã iei mãsuri urgente sã o repari. Altfel... suporţi consecinţele Regulamentului!
2.
Profunde simţri care se materializeazã în cuvânt. Dacã Nichita numea poeţii "moaşe ale poeziei", iatã o idee nouã, creatoarea ca o lãuzã dupã ce a nãscut cuvântul, dar cred cã EU-l ar trebui aici sã se transpunã în conştiinţa lãuziei înseşi. omul de carne şi trecere se schimbã în idee. "moartea a trecut mai departe prefãcându-se cã nu mã vede". Superb! Nu-i spune cã ai vãzut-o. Repede vine la vorbã şi trebui minţitã ca sã plece. Ne mai citim, F.
