Peste gurã mi-au legat o eşarfã purpurieî
împotriva zborului, ziceau ei,
visele dãuneazã grav sãnãtãţii,
m-au luat pe sus şi m-au lãsat îngenuncheatã
în faţa unui munte:
e provocarea ta, rãsunau din plãmânii lor tabacici
hohote de plâns...
apoi au plecat ca şi cum nu ar fi existat vreodatã.
Prinsã de cer am început sã sap
cu dãlţi de cuvinte stânca de oţel,
tãceri de piatrã în formã de scãri
ieşeau din vârful degetelor mele;
zilele mi se pãreau rotunde,
cerul un lighean uimitor
în care lacrimile se transformau în stele,
eram un fel de Sisif cu fustã şi mãrgele,
unul hetereosexual al zilelor noastre,
adevãrat, mã transformam,
luam forma pãsãrii mãiastre.
Fiecare zi pãrea o altã carte
cititã într-o viaţã anterioarã,
nu-mi recunoşteam trupul
dar cu atâta migalã,.
îmi zideam în cremene
sufletul.
Ochii...atât au rãmas sã zbiere,
albiţi de atîta tãcere
